Ruleta este unul dintre jocurile de noroc la care strategia nu are atât de multe de spus în fața norocului. Bineînțeles că există strategii care ar putea să îți sporească șansele de câștig, însă nu te poți baza pe ele pentru câștiguri sigure. Pentru că, până la urmă, nimeni nu poate prezice cu acuratețe unde va cădea bila. Totuși, ca regulă generală, atunci când vine vorba de alegerea unui stil de ruletă, noi îți recomandăm să alegi întotdeauna ruleta europeană, mai ales atunci când cealaltă variantă disponibilă este ruleta americană.
Ruleta europeană are cele mai mari șanse de câștig, ruleta americană eliminând din șanse prin prezența simbolului „00”. Astfel, în cazul ruletei americane, rata de returnare la jucător este de 94,6%, pe când în cazul ruletei europene jucătorul se va bucura de un RTP de 97,5%. Noi spunem că diferența de procente este importantă și, dacă norocul este cu tine, se va regăsi și în buzunarul tău. Dar, hai să vedem ce strategii de joc poți aplica la ruletă, pentru a-ți crește șansele de câștig:
Pariere progresivă
Parierea progresivă gravitează în jurul conceptului de a-ți crește valoarea pariului după ce ai văzut rezultatul unei runde.
- Sistemul Martingale – Unul dintre cele mai populare sisteme de pariere progresive este sistemul Martingale. Conform aceste strategii, ar trebui să îți dublezi pariul după fiecare rundă pierdută. În cazul jocului de ruletă, se recomandă parierea pe culoare sau pe opțiunea par/impar. Ai pierdut? Pariezi din nou pe același rezultat, dar dublezi pariul. Și tot așa, până când câștigi! După cum vezi, sistemul Martingale este destul de simplu de urmat, fiind foarte apreciat de jucătorii începători. Cu toate acestea, aplicarea acestui sistem poate duce la pierderea unei sume destul de mari.
- Sistemul Paroli – Cunoscut și ca inversul Sistemului Martingale, presupune să îți dublezi pariul după fiecare câștig. Ținând cont de abordarea acestui sistem, putem susține că este un pic mai sigur decât Martingale și te ferește de pierderi colosale.
- Sistemul D’Alembert – Acest sistem are la bază pariuri de cotă 2, cu un risc mai mic decât în cazul celor două strategii. Conceptul acestui sistem este că, la un moment dat, se vor înregistra 4 sau 5 pariuri câștigătoare consecutive pe aceeași culoare, iar D’Alembert ne recomandă să mărim pariul când pierdem și să îl micșorăm când câștigăm. Ideea lui este că după un pariu câștigător, sunt șanse mari să urmeze un pariu necâștigător. Cu acest tip de tactică nu vei câștiga la fel de des, dar, dacă vei câștiga, te poți alege cu mai mulți bani decât ai pierdut.
Primele două tipuri de sisteme de pariere merg de minune cu pariuri exterioare la ruletă, având o probabilitate de câștig de 50%, pe când ultimul sistem este mai potrivit pentru pariuri interioare.
Pariere neprogresivă
Parierea neprogresivă, pe de altă parte, se bazează pe două recomandări simple: fie păstrezi același pariu de-a lungul întregului joc, fie îl schimbi după cum crezi tu că este mai bine. Cu alte cuvinte, faci ce faci și tot la mâna norocului vei ajunge.
- Strategia James Bond – O tactică distractivă, dar nu foarte cunoscută, strategia James Bond acoperă mai mult de jumătate din masă în pariuri, încercând să forțeze șansele de câștig în favoarea jucătorului. De exemplu, dacă ai o miză de 30 lei, pariezi 18 lei pe numerele 19-36, 10 lei pe 13-18 și 2 lei pe 0. Șansele de a avea un pariu câștigător cu acest sistem sunt de aproximativ 67%. Deși sună bine, este recomandat să nu insiști foarte mult pe această strategie și să te oprești odată ce ai câștigat.
- Legea numerelor – În acest caz, tactica gravitează în jurul legii numărului mare, numerele distribuindu-se uniform în mai multe jocuri. Jucătorii aleg să plaseze pariuri pe numere rar câștigătoare în joc, tocmai pentru că acestea nu au mai apărut de o perioadă de timp. Gândirea din spatele acestei strategii este că acestea trebuie să iasă câștigătoare pentru a respecta legea numerelor.
- Numere învecinate – O altă strategie de joc neprogresivă este cea a numerelor învecinate. Practic, îți vei împărți pariul și îl vei miza pe 5 numere situate unul lângă celălalt pe roata ruletei. Se crede că astfel îți vei crește șansele de câștig. Acest tip de pariere este permis în special la ruleta franțuzească.